Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi construit în România. Când încep lucrările, angajările vor curge pe bandă rulantă
Prezentul și viitorul arată foarte bine pentru vestul României, unde va fi construit cel mai mare parc fotovoltaic din Europa! Este o investiție de aproape un miliard de euro și va produce o capacitate maximă de 1044 de megawați. Energia va fi generată atunci când bate vântul sau este soare.
Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi contruit în județul Arad
Județul Arad va avea cel mai mare parc fotovoltaic din Europa. Investiția se ridică la 800 de milioane de euro și ar putea să creeze aproape 1000 de locuri de muncă în perioada în care va fi pusă în implementare. Primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrânuț, a oferit mai multe detalii despre acest proiect măreț pentru România.
„E uriaș pentru orice localitate, cu atât mai mult pentru Grăniceri. Pe perioada implementării vor fi cel puțin 1000 de locuri de muncă. Acum lucrăm la ceea ce înseamnă aprobarea pozului care o să fie în data de 15 martie și, efectiv, în tandem, se lucrează la ceea ce înseamnă descărcarea arheologică”, a explicat edilul arădean la Antena 3 CNN.
Când încep lucrările la proiectul gigant
Potrivit primarului comunei Grăniceri din județul Arad, la ora actuală, mai sunt câțiva pași birocratici de urmat, apoi, în jurul datei de 1 iulie -1 august, lucrările ar putea fi demarate pentru construirea parcului de 1044 de megawați.
Va fi nevoie de forță de muncă
Petru Claudiu Bătrânuț a recunoscut că unii români, inclusiv din zona Moldovei, deja au întrebat dacă se pot angaja, deși proiectul nu este gata: „Am avut o serie de interpelări pe această temă, inclusiv din zona Moldovei, nu vă ascund, din zona Oradei. Deci, da, până la urmă, o să fie nevoie de forță de muncă. Până la urmă sunt niște meserii care, în ceea ce privește energie electrică, electricieni, ca să le spunem așa, o să fie nevoie pe șantier. Vor fi taxe și impozite pe care le vom încasa suplimentar la bugetul local, pe deoparte cele din salarii, pe urmă cele pe investiția în sine, care se află pe teritoriu”.
Primarul comunei Grăniceri are planuri mari
Cât despre banii care vin în plus față de bugetul de până acum al comunei arădene, primarul a susținut că vor fi folosiți pentru dezvoltarea zonei, în special sectoarele de infrastructură și un depozit de înmagazinare a energiei electrice. Citește și Orașul din România care ”ia fața” Clujului, Bucureștiului: trece pe energie verde, gratuită, e oficial
„Sigur că ne gândim. Până la urmă vrem să dezvoltăm comuna, chiar acum avem în implementare, dar nu stăm doar după ceea ce înseamnă veniturile din emiterea autorizației de construcție, veniturile din ceea ce înseamnă impozite și taxele pe salarii, veniturile din ceea ce înseamnă concesiunile, pentru că noi acum mai pregătim o suprafață de teren, pentru ceea ce înseamnă concesionarea, în vederea construirii unui depozit de magazinare a energiei electrice, special pentru a nu exista dezechilibre la nivel de sistem energetic național”, a indicat oficialul.